Ce poate și ce nu poate face mindfulness-ul în cancer

Notă editorială: Articol OncoDots despre programul MBSR și despre munca publică a lui Jon Kabat-Zinn. Citatele sunt fragmente scurte, în traducerea redacției. Mindfulness-ul nu tratează cancerul și nu înlocuiește tratamentul oncologic sau îngrijirea psihiatrică atunci când este nevoie de ea.

Jon Kabat-Zinn nu este vindecător și nu s-a prezentat vreodată ca atare. Este biolog molecular, cu doctorat la MIT în laboratorul lui Salvador Luria. În 1979, la subsolul spitalului universitar din Massachusetts, a cerut medicilor ceva neobișnuit: trimiteți-mi pacienții pe care nu mai știți cum să-i ajutați. Cei cu durere cronică, cu boli care nu se rezolvă, cei rămași fără opțiuni.

Nu avea nici medicamente, nici o procedură. Avea o încăpere, opt săptămâni și o ipoteză: că atenția, antrenată sistematic, poate schimba felul în care un om suportă ce nu poate schimba. Din asta a ieșit MBSR — Mindfulness-Based Stress Reduction.

Corpul nu face diferența între un pericol imediat și un rezultat de imagistică. Reacționează asemănător: puls accelerat, mușchi contractați, somn fragmentat, digestie oprită. Diferența e durata. O sperietură trece în câteva minute; un diagnostic oncologic se instalează, iar organismul poate rămâne în alarmă luni întregi.

Iar mare parte din energia consumată nu se duce în boală, ci în anticiparea ei — într-un trecut care nu mai poate fi schimbat și într-un viitor care nu s-a întâmplat încă. Între ele, în singurul loc unde se administrează efectiv tratamentul și unde se ține de mână cineva drag, prezența lipsește.

Sintezele disponibile în oncologie arată efecte reale, dar modeste și inegale între studii: intervențiile bazate pe mindfulness pot reduce anxietatea, simptomele depresive, teama de recidivă și oboseala și pot îmbunătăți calitatea somnului la unele persoane.

Ce nu arată niciun studiu: că mindfulness-ul micșorează tumori, prelungește supraviețuirea sau înlocuiește vreo parte din tratament. Kabat-Zinn nu a susținut niciodată asta.

Deci: e o intervenție de sprijin cu dovezi decente pentru suferința psihică din jurul bolii. Atât — și nu e puțin.

„Atât timp cât respiri, sunt mai multe lucruri în regulă cu tine decât lucruri în neregulă.” — formulare recurentă în Full Catastrophe Living (1990), traducerea redacției

Nu e o consolare. Este o repartizare a sarcinilor: opt săptămâni, echipa medicală se ocupă de ce e în neregulă — asta e treaba ei și o face bine — iar tu antrenezi atenția pe ce funcționează și nu observi niciodată. Plămânii lucrează. Mâinile lucrează. Boala ocupă câțiva centimetri cubi; restul din tine e viu și în funcțiune.

Respirație conștientă, trei minute. Nu o modifica și nu o adânci. Doar simte aerul intrând și ieșind. Mintea va pleca de zeci de ori. Readu-o. Revenirea este practica, nu rămânerea.

Body scan, zece-douăzeci de minute. Întins pe spate, plimbă atenția de la degetele picioarelor spre creștet, zonă cu zonă. Include și regiunea bolnavă — nu ca s-o relaxezi, ci ca să nu o mai eviți.

Un curs MBSR structurat. Opt săptămâni, o ședință pe săptămână. Întreabă la centrul de oncologie sau la psiho-oncolog dacă există un program potrivit pentru tine.

Dacă anxietatea sau insomnia îți ocupă zilele, spune-i echipei. Mindfulness-ul poate fi o parte din răspuns; nu trebuie să fie singura, iar tratamentul psihologic sau psihiatric nu e un eșec al practicii.

Este antrenament, ca fizioterapia, doar că mușchiul antrenat e atenția. Nu îți cere să te simți bine și nu îți promite vindecare. Îți cere doar să fii de față.

Sau, în formularea lui Kabat-Zinn: nu poți opri valurile, dar poți învăța să faci surf pe ele.