Digitalizarea sănătății: mai bine sau mai rău? Ce poate merge prost

Pe scurt

Pe 1 septembrie 2026 se deschide un portal național de sănătate. Entuziasmul e mare, iar întrebările sunt puține. Articolul ăsta face partea cealaltă a discuției.

Nu e un argument împotriva digitalizării. Estonia și Danemarca funcționează așa de ani de zile, iar hârtia are propriile ei eșecuri, mai puțin vizibile doar pentru că ne-am obișnuit cu ele.

E un argument pentru o întrebare mai bună: nu „digital sau hârtie", ci „acest sistem, în acest moment, pentru omul care nu are cum să intre în el".

Judecă singur. Mai jos sunt argumentele contra, argumentele pentru și cinci semne concrete la care te poți uita în toamnă.

Dosarul Electronic de Sănătate a fost gândit din 2012 și implementat în 2014, cu aproximativ 81,7 milioane de euro din fonduri europene. Din noiembrie 2016 a devenit obligatoriu pentru toți furnizorii de servicii medicale.

Ce a urmat, pe scurt: sistemul a stat offline peste un an, din ianuarie 2018. S-au creat peste 13 milioane de dosare, dar până în iunie 2018 doar 10.676 de pacienți își accesaseră vreodată dosarul. Laboratoarele, majoritatea spitalelor, unitățile de primiri urgențe și serviciile de ambulanță nu au trimis date. Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea unor prevederi, printr-o decizie din 2018.

Rezultatul practic e cel descris de medicii de familie: un dosar care există, dar în care nu e nimic, și pe care nimeni nu îl deschide pentru că nu merită timpul.

Zece mii de oameni din nouăsprezece milioane. Nu e o problemă de comunicare. E ce se întâmplă când un sistem se lansează pe o dată, nu pe o utilitate.

Asta nu garantează că noul portal va eșua la fel. Dar oricine îți spune că „acum e altfel" datorează o explicație despre ce anume s-a schimbat.

Aici nu vorbim despre trecut, ci despre luna trecută.

Curtea de Conturi a auditat platforma informatică a asigurărilor de sănătate și a constatat, într-un raport din octombrie 2025, că investiția a depășit 1,1 miliarde de lei — aproximativ 920 de milioane pentru proiectare și construcție și 191 de milioane pentru mentenanță, licențe și suport. Constatarea care contează pentru tine: în ultimii ani, sistemul a fost nefuncțional cel puțin o dată pe lună. Infrastructura hardware și software e descrisă ca învechită și fără actualizările necesare.

Asociația Medicilor de Familie din Cluj a raportat, la sfârșitul lui octombrie 2025, o cădere de peste 24 de ore, cu o rată de erori estimată de ei la peste 95%. În acele ore nu se putea verifica dacă ești asigurat, nu se validau servicii și nu se eliberau rețete electronice. Medicii au mai semnalat și că obligația lor de a valida serviciile în 72 de ore rămâne în vigoare chiar și când platforma e căzută.

Ce fac medicii când cade sistemul? Scriu rețete pe hârtie, offline, și le introduc mai târziu.

Acum pune cele două lucruri unul lângă altul. Sistemul cade lunar. Soluția de rezervă e hârtia. Iar reforma anunțată e că nu se mai tipărește hârtie.

Nimeni nu a explicat public ce se întâmplă cu pacientul aflat la farmacie în ziua în care platforma e jos și nu are nimic tipărit în mână. Pentru cineva care așteaptă un antiemetic după o cură, ziua aceea nu e o statistică.

Conform datelor Eurostat pentru 2025, România e pe ultimul loc în Uniunea Europeană la competențe digitale de bază: 31,8% din cetățeni. Chiar și la tineri, între 16 și 24 de ani, procentul e 53,3%, penultimul loc în UE.

Aproape doi din trei adulți nu au competențele considerate de bază. Populația oncologică e, în medie, mai în vârstă decât populația generală, deci proporția reală în sălile de așteptare de la oncologie e probabil mai proastă decât media.

Afirmația oficială e că cine folosește WhatsApp va putea folosi platforma. Poate. Dar WhatsApp nu îți cere să îți fotografiezi buletinul fără reflexii, să te filmezi rotind capul în trei direcții și să citești un text cu voce tare pentru verificarea vocii.

Există și o cale fără telefon — contul făcut la medic, cu buletinul. E vestea bună a întregii povești. Problema e că e cea mai puțin comunicată, iar oamenii care au cea mai mare nevoie de ea sunt exact cei care nu citesc despre ea online.

Portalul arată, în esență, ce a fost raportat și decontat prin sistemul public.

Pentru un pacient oncologic din România, asta lasă pe dinafară bucăți mari: consultațiile plătite din buzunar, investigațiile făcute la privat fără decontare, a doua opinie cerută în altă țară, ce s-a discutat într-o comisie fără să ajungă într-un document raportabil.

Riscul nu e că lipsesc date. Riscul e că un dosar arătos, dar incomplet, începe să fie tratat ca dosarul complet. Un medic grăbit care se uită în portal și nu vede nimic poate trage concluzia greșită că nu s-a întâmplat nimic.

Un dosar gol e evident gol. Un dosar pe jumătate plin e periculos, pentru că arată ca unul întreg.

Legea nu spune nimic despre accesul unui aparținător la dosarul altcuiva. CNAS a anunțat că pacientul va decide cine îi vede informațiile și la ce nivel, dar nu s-a explicat public unde e acest control și cum funcționează.

Familiile nu vor aștepta. Vor face ce fac dintotdeauna: își vor împărți parola.

Consecința e paradoxală. Un sistem fără acces delegat produce, în practică, mai puțină confidențialitate decât hârtia. Pe hârtie, îi arăți fiicei tale un rezultat și nu pe celelalte. Cu o parolă împărțită, îi dai tot, pentru totdeauna, fără urmă în sistem că altcineva a intrat.

Un mecanism de acces cu niveluri și cu revocare nu e un lux. E ce ține familia în interiorul regulilor, în loc să o împingă în afara lor.

Președintele CNAS a explicat că o programare poate fi făcută de un membru al familiei, de un vecin sau chiar de o persoană străină, din contul lor, fără acces la datele tale medicale.

Pentru un părinte fără internet, e exact soluția potrivită. Pentru sistem, e o suprafață nouă. Se poate ocupa un loc în numele tău, se poate face o programare pe care nu ai cerut-o, se pot bloca locuri fără ca cineva să se prezinte.

Nu e un motiv să nu se facă. E un motiv să existe, în cont, un loc unde vezi limpede toate programările făcute pe numele tău și cine le-a făcut. Dacă acel loc nu există, obiecția rămâne valabilă.

Platforma trebuia să fie funcțională în trimestrul al doilea din 2025. Termenul s-a mutat spre sfârșitul lui 2026 — aproximativ un an și jumătate de întârziere, semnalat public de medici care au cerut informații despre proiect și au primit răspunsuri vagi.

Un proiect finanțat din fonduri europene, cu ținte de îndeplinit la date fixe, are o presiune care nu are legătură cu gradul lui de pregătire. Lansarea pe 1 septembrie e o dată politică și administrativă. Nu e, în sine, o dovadă că sistemul e gata.

Corolarul practic: în septembrie și octombrie ești, fără să fi semnat nimic, într-o perioadă de testare.

Ar fi necinstit să ne oprim aici.

• Drumurile pentru hârtii sunt reale. Un pacient oncologic cu cinci medici petrece zile întregi cărând documente între ei. Dacă scrisoarea medicală ajunge singură la medicul de familie, ai câștigat o zi din viața ta.
• Un singur loc pentru rețete și istoric contează. Cu cât ai mai mulți medici, cu atât mai mult.
• Transparența decontărilor e un instrument. Poți vedea ce s-a plătit în numele tău. Asta e o formă de control pe care hârtia nu ți-a dat-o niciodată.
• Programările vizibile în timp real bat sunatul la douăsprezece numere. Pentru cineva obosit după o cură, diferența e enormă.
• Alte țări au reușit. Digitalizarea sănătății nu e o idee greșită. E o idee greu de implementat.

Cea mai frecventă eroare din discuția asta e să comparăm digitalul imperfect cu o hârtie imaginară care nu greșește niciodată.

Hârtia se pierde. Scrisul de mână se citește greșit. Un rezultat rătăcit înseamnă o investigație repetată, cu iradiere în plus și săptămâni pierdute. Dosarul rămâne în celălalt oraș exact în ziua internării de urgență. Nimeni nu numără aceste eșecuri, pentru că nu apar în niciun raport de audit.

Întrebarea corectă nu e dacă digitalizarea e bună. E dacă această trecere păstrează o plasă de siguranță cât timp sistemul e încă nesigur, și dacă lasă o cale de intrare pentru cine nu poate intra singur.

Nu trebuie să crezi pe nimeni. Uită-te la asta:

1. Există în cont un loc unde dai acces cuiva din familie, cu niveluri și cu retragere? Dacă da, sistemul a fost gândit pentru oameni reali. Dacă nu, familia va folosi parole împărțite.
2. Cât istoric vezi în prima zi? Un cont gol în septembrie e semnul de la DES, repetat.
3. Ce se întâmplă în prima cădere de sistem? Există o procedură scrisă și comunicată pentru pacient, sau se improvizează la ghișeu?
4. Medicul de familie mai tipărește dacă îi ceri? Dacă răspunsul e „nu se mai poate", plasa de siguranță a fost tăiată înainte să fie nevoie de ea.
5. Câți furnizori sunt efectiv în sistemul de programări în octombrie? Obligația începe în trimestrul al patrulea. Un sistem de programări cu jumătate din cabinete e o listă, nu un sistem.

Dacă patru din cinci arată bine, e mai bine ca înainte. Dacă trei din cinci arată prost, ai dreptul să fii sceptic fără să fii acuzat că te opui progresului.

Partea bună e că nu depinzi de răspuns.

• Fă-ți contul. Un cont în plus nu îți ia nimic, iar dacă platforma funcționează, câștigi.
• Nu arunca dosarul de hârtie. Nu până vezi în cont tot ce îți trebuie la următoarea consultație.
• Cere tipărit ce e important. În primele luni, o foaie în plus costă mai puțin decât un drum pierdut.
• Ține-ți propria listă de medicamente și doze. E singura evidență care nu cade niciodată și nu depinde de nimeni.
• Fotografiază documentele importante cu telefonul. Un rezultat în galeria telefonului a salvat mai multe consultații decât orice platformă.
• Când ceva lipsește din portal, cere-l de la cel care l-a emis. Absența din sistem nu îți anulează dreptul la document.

Un sistem digital bun face două lucruri deodată: îi ușurează viața celui care poate intra în el și nu i-o strică celui care nu poate.

Prima parte e ușoară și se va vedea repede, în cifre de utilizare pe care le va anunța cineva cu satisfacție. A doua parte e greu de măsurat și nu apare în niciun comunicat, pentru că oamenii care rămân pe dinafară nu completează formulare de feedback.

Deci nu, nu știm încă dacă e mai bine sau mai rău. Știm doar unde să ne uităm ca să aflăm: nu la cei care se loghează, ci la cei care nu pot. Dacă în decembrie omul de 74 de ani din comună își primește rețeta la fel de simplu ca în august, digitalizarea a reușit. Dacă face un drum în plus, a eșuat pentru el — indiferent cât de bine arată platforma pentru restul.