„Nimeni nu mi-a spus că pot”: mișcarea adaptată în timpul tratamentului

Notă editorială: Articol OncoDots despre cercetarea publică a epidemiologului Kathryn Schmitz și despre recomandările ACSM. Nu există o doză de mișcare potrivită pentru toată lumea: tipul și intensitatea se stabilesc cu echipa medicală, în funcție de tratament și de simptome.

Propoziția se aude des în sălile de așteptare, aproape mereu pe un ton de scuză: „nimeni nu mi-a spus că pot”. Vine de la oameni aflați la a treia sau a cincea ședință de chimioterapie, care întreabă dacă au voie să meargă pe jos până la magazin.

Nu e vina lor. Decenii la rând, sfatul standard după un diagnostic oncologic a fost „odihnește-te”. Suna a grijă. Era, de fapt, opinie de expert — nu dovadă.

Kathryn Schmitz nu e oncolog. Este epidemiolog al exercițiului fizic, iar munca ei a constat în a se uita la ce se întâmplă cu mii de oameni și a vedea tiparul. Tiparul contrazicea sfatul.

Femeilor operate de cancer mamar li se spunea să nu ridice greutăți, ca să nu agraveze limfedemul.

Studiul PAL — Physical Activity and Lymphedema — publicat în New England Journal of Medicine în 2009, a repartizat aleatoriu 141 de supraviețuitoare cu limfedem stabil. O parte au ridicat greutăți progresiv, de două ori pe săptămână, timp de un an. Ridicarea progresivă nu a crescut semnificativ umflarea brațului și a fost asociată cu mai puține exacerbări, simptome reduse și forță mai mare. Participantele au purtat echipament de compresie și au fost supravegheate atent.

Trebuie citit exact ce spune: participantele aveau limfedem stabil și nu erau în tratament activ. Studiul a răsturnat o interdicție veche pentru situația aceea. Nu demonstrează singur ce este sigur în timpul chimioterapiei.

Un studiu nu schimbă un domeniu. În 2019, Schmitz și colegii de la American College of Sports Medicine au revizuit literatura disponibilă și au formulat recomandări.

Concluzia lor: activitatea fizică adaptată poate ameliora anxietatea, simptomele depresive, oboseala, funcția fizică și calitatea vieții pentru multe persoane care trăiesc cu și după cancer.

„Poate ameliora” nu înseamnă că fiecare persoană se va simți mai bine după fiecare sesiune și nu spune nimic despre rezultatul tratamentului.

Nu există o reteta universală. Dacă ești în tratament activ sau ai simptome noi, întreabă echipa trei lucruri:

• ce tip de activitate este potrivit pentru mine acum;
• ce ar trebui să evit, în situația mea;
• ce semne înseamnă că trebuie să mă opresc și pe cine anunț.

Începutul poate fi foarte mic — câteva minute de mers — sau poate începe cu o evaluare de kinetoterapie ori recuperare oncologică. În alte zile poate fi nevoie de pauză, iar pauza nu anulează progresul.

Planul se schimbă odată cu starea ta. Nu e un test de ambiție și nu se compară cu planul altcuiva.

Mișcarea nu este un supliment pentru pacienții deosebit de motivați. Obiectivul programului Moving Through Cancer, inițiat de Schmitz, este ca fiecare pacient oncologic să fie evaluat, sfătuit și trimis către un program potrivit — ca parte din îngrijirea standard.

Dacă nimeni nu ți-a spus că poți, întrebarea utilă nu este „am voie, în general?”, ci „ce mișcare este potrivită pentru mine, acum?”.